Transformări moderne !
Au trecut deja 4 zile din luna Martie , iar eu nu am văzut decât 3 doamne purtând în piept simbolul primăverii , mărţişorul !
Deoarece aglomeraţie a fost în pieţe în ultima zi a lunii Februarie, trag concluzia ca prima săptămână a lunii Martie nu mai aparţine Mărţişorului şi nu mai este dedicată femeii, ci chinezăriilor care au inundat pieţele şi care nu ţin cont de tradiţiile .
Păi cum ar putea o femeie să poarte în piept un bibelou ( fie el îngeraş, fetiţă ori altă figurină de diverse dimensiuni ) ? Şi în acelaşi timp mă întreb dacă dorinţele pe care şi le puneau, în anii din urmă, femeile atunci când legau aţa alb-roşie la mână au mai fost rostite şi în acest an ! Bine totuşi că femeile au primit flori !
Părerea mea este că în scurt timp mărţişorul nu va mai fi un mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu cu alb, care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martien şi care se poartă de acestea toată luna martie, ci un nou prilej de comerţ cu obiecte care nu pot transmite mesajul primăverii datorită mărimii şi a lipsei de simbolistică !
Bietul coşar, a cam fost uitat !
Daca ai sti cat am cautat prin piata de martisoare cosari… Numai statuete, flori in oua de plastic si broaste cu leduri. Noroc ca inca mai avem ghiocei!