Pentru ca ma aflu, dupa cum am spus deja, in Ploiesti- oras strain pentru mine incerc sa invat si sa inteleg cat mai multe reguli
Am fost și eu, deși nu se vede mereu :D, cândva la școală ! Nu era nimic la modă în timpul primilor mei ani
Cu cât cunosc lumea mai mult, cu atât mă nemulțumește mai mult: fiecare zi îmi întărește credința în nestatornicia firii omenești și mă convinge
Sâmbătă, 31 martie 2012, între orele 20.30 – 21.30, cât mai mulţi vrânceni sunt așteptați în Piața Unirii din Focșani pentru a lua parte la
Vă rog să uitaţi de legenda „Bunului samaritean”, propovăduită de învăţăturile creştine, întrucât în aceste vremuri de restricţii financiare, persoane rău intenţionate profită din plin
Aşa cum ne-a obişnuit, Cristi Irimia nu dezamăgeşte şi a organizat o nouă întâlnire a bloggerilor vrânceni la o competiţie de tenis de masă într-un
Am fost astăzi la meciul de fotbal dintre Otelul Galaţi, antrenor Munteanu Dorinel, şi Ceahlăul Piatra Neamţ antrenor Costel Enache ! DEZAMĂGIT este cuvântul cel
Deşi nimeni nu-mi va simţi lipsa din imensul spaţiu virtual al blogosferei, ţin să anunţ că voi lipsi o perioadă pentru că : intru
Azi chiar am avut o mare surprindere cand am constatat ca blogul „Crintea Valerica” figureaza la categoria ” Bloguri cu crestere rapida in WordPress.com.” ,