SPOTLIGHT – film de Oscar !
Chiar în noaptea decernării premiilor OSCAR am fost la Happy Cinema Focșani să văd un film recomandat, film care avea și un număr însemnat de nominalizări la premiile Oscar, respectiv filmul SPOTLIGHT! A fost o alegere foarte bună și mă bucur că am văzut filmul care a câștigat mult râvnitul premiu. Pentru mine subiectul filmului a fost atractiv ( ”Filmul se va concentra asupra lungii perioade de timp în care au avut loc abuzurile sexuale ale preoților catolici pedofili, investigate în amănunt de o echipă de jurnaliști ale publicației Boston Globes, ce a primit numele Spotlight Team. Investigația, ce a scandalizat o lume întreagă și a produs schimbări majore în cadrul Bisericii Catolice, a fost inițiată de către editorul șef de atunci al publicației, Marty Barton (Schreiber), ajutat de Walter ‘Robby’ Robinson (Keaton) și reporterii Michael Rezendes (Ruffalo), Sacha Pfeiffer (McAdams) și Matt Carroll.”) și recunosc faptul că nu știam de existența reală a acestui scandal de pedofilie.
Suspansul este prezent și investigația jurnaliștilor interpretați de actori captează atenția spectatorului întrucât este atinsă coarda sensibilă a omului prin subiectul abordat. Am plecat de la cinema cu o mulțumire dată de finalul fericit al filmului, dar recunosc că aș fi vrut să se insiste mai mult pe partea pedepsirii pedofililor și să nu-mi lase mie imaginația să zburde gândindu-mă la pedepsele pe care aveau să le primească prin închisori acei pedofili nenorociți!
Focșănenii care vor să vadă filmul de OSCAR, o pot face pe 2 și 3 martie de la orele 15:20 ; 21:20 respectiv 15:20 la Happy Cinema Focșani putând rezerva biletul sau alege orice alt film din program direct pe site-ul cinematografului.