R&M Audit Contabilitate
Criza economica stationata parca pe termen nelimitat asupra locuitorilor tarii noastre ne-a dat tuturor de furca indiferent ca avem grija de bugetul familiei sau de bugete mult mai importante valoric, respectiv a unor firme. Astazi, vazand ca moneda noastra nationala continua trendul devalorizarii in raport cu euro si dolarul si fiind convins ca aceasta devalorizare aduce in primul rand suferinte grave populatiei din paturile inferioare ale societatii am cautat informatii cu privire la previziunile cursului valutar si chiar mi-am dorit sa-mi imbogatesc cunostiintele pe aceasta linie a economiei- contabilitatii. Trebuie sa-mi intelegeti preocuparile si ingrijorarea intrucat speranta noastra de mai bine – Uniunea Social Liberala, speranta pe care am imprumutat-o si nu am sustinut-o de la inceput s-a injumatatit si acest lucru dand mesajul unei instabilitati politice interne reprezinta un factor determinant in devalorizarea monedei nationale.
Nu ma interesa cine sau de ce a provocat aceste dezechilibre ci am vrut doar sa aflu cat mai multe informatii si sa incerc sa invat notiuni noi si sa am informatii bune care sa-mi asigure un avantaj in aceasta lume materialista. Navigand in imensul internet am descoperit un site care m-a impresionat prin varietatea informatiilor de contabilitate si fiscalitate. Am fost placut surprins sa vad ca acest site al companiei R&M Audit-Contabilitate, specializata in toata gama de servicii din domeniul financiar- contabil si sectoarele conexe, de la servicii de audit, servicii de contabilitate, consultanta fiscala si salarizare, la planificare fiscala internationala, managementul finantarilor, drept comercial, ofera gratuit in aceasta lume materialista informatii bune pentru orice persoana care intentioneaza sa-si infiinteze o firma, link-uri catre toate autoritatile care au diferite roluri de reglementare sau verificare a activitatilor economice precum si o bogata legislatie in domeniu.
Site-ul www.rmaudit.ro isi propune sa promoveze profesionalismul echipei proprii de specialisti din cadrul companiei R&M Audit- Contabilitate si sa mediatizeze serviciile complexe de audit si consultanta financiar – contabila. R&M Audit-Contabilitate este certificata de Camera Auditorilor Financiari din Romania, Camera Consultantilor Fiscali, precum si de catre Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania. In anul 2008, R&M Audit-Contabilitate a urcat pe locul 6 in topul Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania (CECCAR), o dovada clara a competentelor acestor specialisti. Foarte interesanta mi se pare si categoria NOUTATI a site-ului unde oricine poate sa verifice declaratiile si documentele care trebuiesc depuse la institutiile statului- un fel de agenda general valabila de mare utilitate. Categoria CARIERA dovedeste fara echivoc grija pe care echipa o are pentru asigurarea continuitatii profesionalismului serviciilor oferite si continua imbunatatire a lor prin aceea ca ofera studentilor in domeniul economiei posibilitatea unor stagii de practica si de ce nu o eventuala colaborare profesionala.
Prin urmare, daca aveti nevoie de audit si contabilitate firme, consultanta fiscala, contabilitate salarizare, R&M Audit-Contabilitate este solutia cea mai buna !
Colac peste pupaza a mai venit si criza din Ucraina care cu siguranta se va vedea in curs…