Povestea fără sfârșit – de Michael Ende – recenzie
”Povestea fără sfârșit” este prima carte din opera lui Michael Ende pe care am citit-o. Acesta este un prozator de naționalitate germană și are o operă foarte apreciată de public.
”Povestea fără sfârșit” ne poartă în lumea lui Bastian, un băiețel isteț, dar grăsuț și cu picioare strâmbe, care mereu este batjocorit de ceilalți din cauza aspectului său. Acesta își face apariția într-un anticariat când încearcă să se protejeze de copiii răutăcioși care îl fugăreau. In anticariat se întâlnește cu domnul Konrad Konreander care răsfoia o carte cu copertă roșie-arămie. Aceasta avea pe coperta din față ilustrația unui oval format din doi serpi care își mușcă unul altuia coada. Când vânzătorul a plecat din încăpere, Bastian fără să ezite a luat cartea și s-a ascuns în podul școlii pentru a descoperi povestea ascunsă între misterioasele coperți. Acesta nici nu bănuia că odată începută povestea i se va încredința una dintre cele mai importante misiuni. Trebuia să salveze Fantazia, iar pentru a putea face acest lucru, trebuia să pătrundă în poveste. Fantazia este un tărâm al imaginațieiu nde totul este posibil, dar în care te și poți pierde foarte ușor. Pentru ca acest tărâm să fie salvat, Bastian trebuia să salveze și viața Crăiesei Copile. Acestea nu sunt singurele încercări care trebuiesc depășite de Bastian. El va trebui să revină înapoi în lumea oamenilor, însă părăsirea unui tărâm fără hotare se dovedește a fi una extrem de dificilă. Bastian a avut de trecut prin multe încercări, iar personajele care-i erau alături l-au îndrumat spre bine, dar l-au făcut și să se îndoiască de sine. Dintre toate aceste încercări cea mai importantă a fost să descopere cine este el cu adevărat.
Citind și fiind captată de poveste am pătruns și eu în această lume fantastică, m-am regasit pe meleaguri magnifice, am cunoscut ființe neobișnuite, bune și rele, viclene și îndrăznețe, a căror frumusețe sau urâțenie te lasă fără cuvinte, totul depinzând de cât de bogată este imaginația. Fiecare pagină a cărții uimește cititorul care nu poate decât să savureze fiecare rând parcurs. L-am urmărit pe Bastian foarte atentă, curioasă de cum va evolua povestea sa, l-am însoțit, dar am fost și supărată uneori pe acțiunile sale. Am realizat că o vorbă venită din partea cuiva care știe cum să te manipuleze și aportul unei dorințe interioare nutrită în suflet totodată te poate schimba foarte mult. Fantazia este un tărâm care depășește orice imaginație. Fiecare pas făcut pe acel tărâm este o nouă aventură, modul în care a fost împletit tărâmul magic cu lumea reală a fost de-a dreptul grozav, parcă aș fi fost eu în locul lui Bastian în această aventură plină de mister…
Nu pot decât să vă recomand tuturor iubitorilor de lectură să vă aplecați pe această carte și să îl însoțiți pe Bastian pentru că finalul cărții răsplătește lectura !
Cu drag, Crintea Daria Elena!