Podgorii pe bicicletă la Bachus 2015
UPDATE IMPORTANT : Vremea nefavorabila a determinat amanarea turei pentru data de 18.10.2015 si o sa revin cu detalii !
Pentru prima dată, Festivalul Internațional al Viei și Vinului Bachus – Focșani la această ediție din anul 2015 organizează o vizitare a podgoriilor pe bicicletă. Sigur că motorul acestei inițiative nu poate fi altcineva decât Traian Negulescu după părerea mea și acest lucru nu face decât să-mi păstreze respectul pe care i-l port. acest lucru fiind valabil și dacă implicarea dumnealui s-ar putea dovedi a fi mai mică în organizarea evenimentului.
Plimbarea cu bicicleta printre vii este programată să înceapă în data de 11 octombrie, în jurul orei 10.30 în Piața Unirii din Focșani iar traseul este destul de atrăgător și o să vi-l prezint exact așa cum este el înscris în regulamentul propriu :
”Dăm starul acestei aventuri de toamnă duminică,11 octombrie, în jurul orei 10.30 în Piața Unirii din Focșani. Facem un warm-up cu un DJ celebru și punem rămășag că cele mai frumoase majorete din Vrancea vor veni să ne ureze baftă pe traseu.
Mergem apoi ordonați frumos, câte doi, spre Cîmpineanca. Partenerii noștri sportivi de la Velo Power și Meli’s – magazinul cu biciclete – ne vor ghida prin vii încă de la început. După Cîmpineanca vom ajunge în Odobești și ne vom opri la faimosul Beci Domnesc administrat de Vincon SA. Dacă avem noroc artiștii de la Țara Vrancei ne vor întâmpina și ne vor arăta cum se făcea vinul o dată în ceea ce cu mândrie numim ”Meșteșugul vinului”, iar mai apoi oenologii de la Beciul Domnesc vor deschide porțile pivniței și ne vor arăta cea mai mare și mai valoroasă vinotecă din România. După vizita din cramele lui Ștefan cel Mare vom continua prin vie până la ruinele fostei biserici Cazacli, biserică construită de negustorii ucrainieni care făceau negoț la Odobești. De la Cazaclii vom pleca spre Beciu…dar ca să ajungem în faimoasele vii din Faraoane vom avea de urcat o pantă adevărată! Efortul merită pe deplin căci peisajul este mirific, mai ales într-o zi de toamnă în care frunzele viilor sunt arămii. Ca să ne tragem sufletul ne vom opri la o apă și o fructă sus pe deal. Drumul din Faraoane trece pe lângă un conac celebru, cel al lui Duiliu Zamfirescu, pentru ca mai apoi să ne solicite în alte urcări spectaculoase. Dar nu de urcat ne este nouă frică…ci mai ales de coborârile care pot pune probleme începătorilor în momentele de frânare. Nu uitați să puneți frână mai ales pe roata din față…dar mai ales să țineți viteza bicicletei sub control. După această paranteza continuăm cu viteză….spre Casa Ochean, crama din Cîrligele care ne va deschide porțile pentru o vizită și o mică degustare cu vinuri noi dar și din cele mai așezate. De la Cârligele…nu mai avem decât vale până la destinația noastră finală: Piața Unirii, Focșani.
În total un traseu care măsoară cam 44 kilometri și pe care estimăm să îl parcurgem în 3 ore +/- opririle de pe traseu.”
Frumos traseu a fost ales și pentru că un eveniment în familie mă împiedică să particip vă spun să aveți parte de plimbare plăcută și o vreme bună! Chiar regret că nu pot să vin și eu și sper ca prin participarea numeroasă la această înițiativă să arătăm că ne dorim astfel de evenimente pe două roți și să mai fie organizate și pe viitor.
Felicitări inițiatorilor, organizatorilor și participanților !