Morți degeaba, eroi necinstiți- 1989
Liviu Perisan, mare dreptate ai și mă bucur că te cunosc !
Despre adevărații eroi ai Revoluției :
”Nu merităm să trăim în lumina făcută de lumânările aprinse la priveghiul lor! Nu merităm să respirăm aerul pe care l-au facut respirabil prin îngrăşarea lui cu ultima lor suflare! Dacă ar fi să fiu stăpânul istoriei şi să o pot edita din butoane ca un fel de photoshop, sincer, de dragul morţilor, anulam revoluţia. Cu riscul de a rămâne cu tovarăşul, anulam revoluţia şi salvam vieţile celor care au murit atunci.
Ceauşescu oricum cădea şi poate că, într-o cădere mai târzie şi mult mai paşnică lua cu el în mormântul istoriei toate slugile lui comuniste, toţi securiştii avari şi cinici care nu ar mai fi putut să se înalţe în vârful societăţii folosind scări făcute din oase de eroi ai revoluţiei.
Sigur nu a meritat ca ei să moară pentru ca aceiaşi securişti şi comunişti de dinainte sau urmaşii lor să fure, să conducă şi să mintă la nesfârşit.
Sigur nu au meritat să moară pentru ca noi să ascultăm manele şi să grohăim de plăcere citind CanCan. Nici să scuipăm seminţe în Rolls Royce şi să votăm la putere timp 20 de ani tocmai pe călăii lor. Sigur nu a meritat ca ei să intre în pământ ca să ne săturăm noi de occident. Iar acest occident să vină servit în porţie dublă la MC Donalds şi la tv.
Nu a meritat când văd cine face politică şi câştigă alegerile, cine ne minte, cine ne mulge zi de zi, adică
EXACT ACEIAŞI ÎMPOTRIVA CĂRORA EI AU LUPTAT ÎN DECEMBRIE 1989.
Nu a meritat ca ei să moară pentru că noi nu am fost în stare să luptăm pentru visul lor şi am ajuns o turmă de oi condusă de nişte lepre securiste.
Da, eu cred că trebuiau cruţaţi, Revoluţia trebuia amânată şi făcută de catifea!
Şi cu toate astea A FOST! A FOST CEL MAI FRUMOS LUCRU DE LA UNIRE PÂNĂ AZI.
Eu, tu, noi avem de răspuns însă la o întrebare.
Morții ne întreabă de sub pământ: La revoluţie am murit degeaba?
Ai o viaţă să le răspunzi cu NU! Nu ați murit degeaba!
Dumnezeu să-i odihnească în pace şi pe noi să ne ierte!
P.S.
Încă ne mai clădim istoria cu sânge în loc să o clădim cu mintea şi sufletul.
P.S. 2 Doresc să împrumut celor care vor să afle cum s-a desfășurat filmul evenimentelor din Decembrie 1989 ”Crimele revoluției – sângeroasa diversiune a KGB-iștilor din FSN” Este o carte document scrisă de Grigore Cartianu ( o mică recenzie accesand link-ul cărții)!