Uncategorized

Guvernul PNL-PSD sau PSD-PNL este unul legitim

Nu fac politică în sensul de a impune cuiva pe cine să voteze sau să aprecieze. Nu fac politică să aduc voturi vreunei formațiuni politice prin discursul meu. Nu fac politică deloc!

Totuși, cetățean fiind, am dreptul să analizez ceea ce văd pe scena politică. Pentru că nu am lipsit de la nicio etapă de alegeri, consider că sunt parte din conducerea țării. Prin urmare culoarea parlamentului a fost decisă și de votul meu. Nu sunt vreun cunoscător al dogmelor politice istorice ale partidelor de stânga sau de dreapta și mă interesează doar politica zilelor trăite de mine. Nu mă deranjează să facă alianțe cei care până mai deunăzi se jigneau reciproc, dacă în cadrul alinaței fiecare își aduce oamenii cei mai competenți și împreună reușesc să facă ceva bun pentru acest popor. Sunt de părere că prea mulți ani România a fost guvernată doar în fotolii de oameni politici în timp ce țara mergea din inerție.

Această presupusă alianță PNL-PSD nu mă sperie. Am încredere că atribuirea Ministerului Sănătății către PSD o să mărească gradul de vaccinare în rândul românilor. Spun asta deoarece de la început multe fețe psd-iste au pus sub semnul întrebării vaccinarea. Acum sper să își convingă alegătorii să se vaccineze.

Astept un guvern funcțional chiar și galben roșu și îmi pun speranțe într-o Românie guvernată corect!