Altele

Gata sărbătorile……, jos kilogramele !

Sărbătorile de iarnă ne-au adus linişte sufletească, bucuria timpului petrecut alături de membrii familiei şi de cei dragi, dar şi câteva kilograme în plus ! Şi spun asta pentru că ţesutul adipos a crescut vizibil chiar şi la mine care ( din păcate ) mai aveam şi a devenit un nou motiv de a-mi promite mie însumi o revoluţie anti grăsime o nouă luptă contra kilogramelor în exces ( deşi toate luptele de până acum le-am pierdut) în fine, o viaţă mai activă !
Problema e că am senzaţia unui „deja-vu” şi mă tem ca rezultatul final să nu fie cel din ultimii ani când lenea a învins revoluţia antigrăsime !
M-aş bucura să fiu eu singurul care să-mi fac aceste probleme, dar din câte observ pe stradă sunt şi alţii chiar mai bine protejaţi de intemperiile iernii de către propria grăsime !
Rămâne de văzut dacă la primăvară, odată cu încălzirea vremii şi adoptarea ţinutelor mai subţiri mi se vor alătura şi alte persoane măcar ideologic, pentru că faptic e greu şi eu nu garantez nici pentru mine 😀 !
Şi pentru a fi mai explicit referitor la pericolul kilogramelor în plus, am găsit pe internet şi am ales să postez fotografia de mai sus care ne arată cam unde duce hrana în exces cu produse din CARNE DE PORC ( cabanos ) !