– Nepoată, adu-mi ochelarii, te rog! Acum vin musafirii, iar eu nu sunt gata !

        – Iată-i, dar nu te grăbi că mai e timp şi oricum Vlad te cunoaşte, iar părinţii lui, pentru că va fi prima oară când vor veni la noi, sigur se vor uita la mine că doar nu eşti tu peţită !

       – Nu sunt peţită, dar dacă nu voi arăta bine şi imaginea ta va avea de suferit, aşa că lasă-mă să nu-ţi fac rău! Mă duc întâi să-mi spăl protezele dentare și după aceea mă voi îmbrăca !

         – Auzi, străbunică, mereu mă întreb cum de suporți acele proteze dentare totale, cum de nu-ți vine rău de la senzația de corp străin în gură, mai ales de la proteza superioară care acoperă cerul gurii! Grele mai sunt bătrâneţile!

          – Aşa este, draga mea, dar la tinereţe nu poţi anticipa greutăţile bătrâneţii, iar eu chiar dacă aş fi anticipat nu aveam ce face. Am 97 de ani şi dinţii mi s-au îmbolnăvit încă din tinereţe. Acum 55 de ani mi-a căzut primul dinte şi în comuna în care locuiam cu sotul meu, D-zeu să-l odihnească în pace, singurul cadru medical era o moaşă comunală care se ocupa de naşteri, iar dacă avea cineva simptomele unei boli tot moaşa se încumeta să-i spună cam ce pastile să-şi cumpere de la farmacia aflată la 35 de kilometri. Nici nu ştii ce bucurie era să constaţi că ai reuşit să-ţi scoţi un dinte care te supăra şi să renunţi la el scăpând astfel de durere pentru totdeauna. Extracţia se făcea în familie legând  cu aţă dintele şi trăgând sau cu un cleşte mai mic fierarul satului te elibera de „osul bolnav” . Pe atunci chiar şi la stomatologie dacă ajungeai, pentru  că se afla la mare distanţă un doctor stomatolog, nu aveai cum să optezi pentru tratarea problemei dentare întrucât asta presupunea mai multe drumuri şi  de multe ori indicaţia doctorului era extracţia.  Cu cât extracţiile se îndeseau cu atât mai rapid pierdeai alţi dinţi, deoarece intervenea degradarea fizică şi de amplasament a dinţilor vecini. În câţiva ani am rămas fără dinţi deloc şi după ce am stat aşa mult timp, până când am venit pentru totdeauna la voi la oraş, m-am decis să-mi fac proteze dentare. M-a dus fiica mea la o clinică stomatologică din Bucureşti ,de aici, şi am făcut lucrarea. A fost foarte mult de muncă, dar a meritat întrucât mi-am recăpătat încrederea de a zâmbi, claritatea în pronunţarea cuvintelor, iar eu chiar sunt mulţumită de profesionalismul doctorilor şi tehnicienilor. Acum , privind retrospectiv ştiu că s-a meritat să fac această investiţie, dar am rămas cu un regret…….!
– Ce regret , buno ? Ce regret?
– Regretul că m-am născut prea devreme, sau că lumea a evoluat prea lent! Aş fi vrut să pot fi tratată la secţia de implantologie, să nu aştept să-mi cadă toţi dinţii. Mult mi s-ar fi schimbat viaţa dacă la primele pierderi de dinţi aveam posibilitatea de a face implant dentar aşa cum am văzut eu că astăzi este posibil în clinica Royal Dental. Am rămas uimită, văzând planşele de pe holuri, cum poate fi implantată o rădăcină de forma unui şurub în locul dintelui lipsă şi pe acea rădăcină poate fi reconstruit un dinte care va arăta exact ca un dinte natural. Asta-i evoluţie, asta-i diferenţa între implantologia de astăzi şi lipsa accesului la ea de acum 55 de ani! Gata am terminat, să vină musafirii!

          – Buno, promit să nu am regretele tale târzii şi să apelez la tehnica implantologiei atunci când problemele dentare vor apărea! Mulţumesc de sfat, pentru că cel mai bun sfat este cel ce derivă din propria experienţă !